Simtzivară a intrat în casă

În luna frigului cumplit, orice animal din pădure, orice pasăre se ţine cât mai aproape de casa omului. Aşa e mai uşor să-şi găsească de mâncare, să se ospăteze cu rămăşiţele svârlite la gunoi. Foamea învinge teama. Fricoşii locuitori ai pădurilor nu se mai tem de oameni.

Cocoşii-de-mesteacăn şi potârnichile vin pe ariile de treierat, intră prin hambarele cu grâne. iepurii suri se furişează prin livezi, helgele şi nevăstuicile vânează şoareci şi şobolani prin pivniţele caselor. Iepurii albi smulg smocuri de fân din căpiţele aşezate chiar la marginea satului. În căsuţa de iarnă a corespondenţilor noştri din pădure a intrat cu îndrăzneală, prin uşa deschisă, un simtzivară - piţigoiul mare - galben, cu obrajii albi şi dunga neagră pe piept. Fără să-i bage în seamă pe oameni, s-a apucat să ciugulească sprinten firimiturile de pe masă.

Stăpânii casei au închis uşa şi simtzivară a rămas prins.

O săptămână întreagă a trăit în casă. Nimeni nu-i făcea nici un rău, dar nici nu-l hrănea. Totuşi, simtzivară se rotunjea văzând cu ochii. Cât era ziulica de mare, vâna prin casă : căuta greieri, muşte adormite prin crăpături, culegea firimituri, iar noaptea se cuibărea într-o spărtură de după cuptor şi dormea acoloşa.

Peste câteva zile, stârpise toate muştele şi gândacii din casă şi atunci a început să ciugulească pâinea, să strice cu ciocul lui cărţile, cutiile,dopurile, într-un cuvânt tot ce-i cădea la îndemână.

Atunci, stăpânii casei au deschis uşa şi l-au alungat afară pe micul musafir nepoftit.

Şoarecii au plecat din pădure

Multor şoareci din pădure nu le mai ajung acum proviziile pentru "cămări". Unii au fost nevoiţi să fugă din căcuţele lor, ca să scape de helge, nevăstuici, dihori şi alte animale de pradă.

Dar pământul şi pădurea întreagă sunt troinenite de zăpadă, iar şoarecii n-au ce ronţăi... Şi iată că o armată întreagă de şoareci flămânzi a început să iasă din pădure... Hambarele pline de grâne sunt în mare primejdie...

Pe urmele şoarecilor vin nevăstuicile. Dar ele sunt prea puţine pentru ca să poată prinde şi stârpi toţi şoarecii.

Păziţi grânele de rozătoare !

Pentru cine nu-s legi

Acum, toate vieţuitoarele pădurii gem de greul iernii. Legea pădurii spune : iarna, apără-te de frig şi foame cum ştii mai bine şi uită de pui ! Puii să-i faci vara, când e cald şi ai hrană din belşug.

Dar pentru aceia care şi iarna găsesc de mâncare la fiecare pas, legea asta nu-i lege !

Corespondenţii noştri au găsit pe un molid înalt cuibuşorul unei păsăruici. Crenguţa pe care se afla cuibuşorul era troienită de zăpadă, dar în cuibuşor erau ouă.

Copiii s-au întors acolo a doua zi ; era un ger cumplit de li s-au înroşit nasurile, dar în cuibuşor, ce să vezi ?? Ieşiseră puişorii din găoace şi zoceau acolo, în mijlocul zăpezilor, mititei, golaşi şi orbi.

Ce minune mai e şi asta ??

Nu e nici o minune ! O pereche de forfecuţe-de-molid şi-au făcut acolo cuibul şi au scos puişori.

Forfecuţa e o pasăre ce nu se teme nici de frigul, nici de foamea iernii !

În tot timpul anului, poţi să vezi prin pădure stoluri mici de forfecuţe, care sboară din copac în copac sau din câng în crâng, trimiţându-şi chemări vesele. Tot anul păsărelele astea duc viaţă de hoinari : azi aici, mâine colea...

Primăvara, toate păsările cântătoare se împart perechi-perechi, îşi aleg câte o bucată anumită de pădure şi trăiesc acolo până-şi scot puii.

Forfecuţele însă sboară şi atunci cete-cete din pădure în pădure şi nu se opresc nicăieri vreme îndelungată.

În stolurile lor gălăgioase şi hoinare, se văd în tot timpul anului şi puişori, de parcă forfecuţele şi-ar scoate puii în aer, din sbor ! :shock:

Oamenii locului le mai zic forfecuţelor şi "papagali". Porecla asta le-au dat-o pentru hăinuţele lor pestriţe şi viu colorate, ca ale papagalilor, şi pentru că se caţără şi se învârtesc pe crenguţe, la fel ca aceste păsări.

Penele forfecuţelor-bărbătuşi sunt roşii, cu ape felurite, iar cele ale femeiuştilor şi forfecuţelor tinere sunt verzi şi galbene.

Picioruşele acestor păsări ştiu să se agaţe tare bine, iar ciocurile se prind şi ele vârtos de crenguţe. Forfecuţelor le place să atârne cu capul în jos, ţinându-se cu gharele de câte o rămurică mai de sus, iar cu ciocurile de una mai de jos.

Un lucru cu totul ciudat e că trupşorul forfecuţelor, după moarte, nu putrezeşte vreme îndelungată. Leşul unei forfecuţe bătrâne poate să zacă vreo 20 de ani, fără ca măcar o singură pană să-i cadă şi fără să prindă miros. Întocmai ca o mumie ! :)

Dar cel mai vrednic de luare-aminte e ciocul forfecuţei. Un asemenea cioc nu mai are nici o altă pasăre.

E încrucişat : partea de sus e încârligată peste cea de jos, iar cea de jos, în sus.

În ciocul forfecuţei stă toată puterea ei şi deslegarea tuturor minunilor.

Puii de forfecuţă ies din găoace cu cioculeţe drepte, ca toate păsărelele.Dar cum creşte puţintel, puiul de forfecuţă începe să scoată seminţe din cucuruzii de brad şi pin. Atunci pliscul lui fraged se înconvoaie şi se închide cruciş, şi aşa rămâne pentru tot restul vieţii. Dar pasărea are numai de câştigat de pe urma acestui lucru : cu un cioc în cruce e mult mai uşor de scos seminţe de cucuruzi.

Şi iată că toate se limpezesc dintr-odată :

Pentru ce forfecuţele rătăcesc toată viaţa lor prin păduri ? - Caută mereu locurile unde s-au făcut cucuruzi mai mulţi. Anul acesta sunt mai mulţi cucuruzi, şi forfecuţele au venit aici. La anul, dacă o să se facă mai mulţi cucuruzi mai la miază-noapte, forfecuţele o să se ducă într-acolo.

De ce forfecuţele cântă cu atâta veselie iarna şi de ce scot pui când împrejur e numai zăpadă ? - Păi, de ce n-ar cânta, dacă au atâta mâncare pretutindeni ? :) Şi-apoi, cuibuşoarele lor sunt calde, aşternute cu puf, pene şi peri moi de blană, iar femeiuşca, după ce face primul ou, nici nu se mai dă jos din cuib : hrana i-o aduce bărbătuşul.

Femeiuşca stă în cuib, încălzeşte ouăle, iar când ies puişorii din găoace, îi hrăneşte cu seminţe de brad şi de pin, muiate în guşiţa ei. Cât despre cucuruzi, ştiţi doar că se găsesc în copaci tot anul !

Când vrea o pereche de forfecuţe să se mai ducă pe "acasă" şi să scoată puişori, iese din stol fără să-i pese de-i iarnă, primăvară ori toamnă (cuiburi de forfecuţe s-au găsit în orice lună a anului), îşi face un cuib şi trăieşte aşa o vreme. Iar mai târziu, când puii cresc, toată familia se alipeşte stolului.

De ce după moarte forfecuţele se prefac în mumii ? - Din aceeaşi pricină : pentru că mănâncă cucuruzi ! :) În seminţele de brad şi de pin e multă răşină, normal. Forfecuţele mai bătrâne, care au mâncat poate şi sute de kilograme de cucuruzi la viaţa lor, se îmbibă cu răşină, aşa cum se îmbibă o cismă de catranul cu care e unsă. Şi răşina le fereşte trupul de putrziciune după moarte.

Egiptenii îşi ungeau şi ei, pe vremuri, morţii cu răşină şi-i prefăceau în mumii.